Decizii importante astăzi în Guvern
1. Am aprobat primul plan de implementare a unei strategii de dezvoltare a sportului din istoria țării. Acesta vine cu investiții de peste 20 de milioane de euro pentru următorii 3–4 ani. Cea mai mare parte a resurselor va merge către școlile sportive, bazele de pregătire pentru sportivii de performanță, terenurile de sport din școli și infrastructura sportivă pentru sportul de masă.
2. Am îmbunătățit modul de evaluare a manualelor școlare și am prevăzut, la nivel normativ, că până la 15% din costul producerii unui manual poate fi alocat evaluării. Vrem manuale bune, chiar dacă vor costa mai mult. Calitatea este pe primul loc.
3. Am modificat formula de finanțare a universităților. Vom aloca mai mulți bani pentru fiecare student la specialitățile în care avem, în mod cronic, grupe mici și costuri neacoperite — în special la pedagogie, dar și la fizică, biologie, matematică pură etc. Totodată, am stabilit ca 5% din veniturile universităților obținute din contractele cu studenții străini să revină ministerului, sumă care va fi reinvestită în cursuri de limbi străine pentru profesori, promovarea studiilor din Moldova peste hotare și alte activități de internaționalizare. Astfel, creăm un cerc virtuos care va susține efortul de creștere a veniturilor universităților.
4. Vom aloca mai mulți bani institutelor de cercetare în funcție de performanță. Simplu spus, instituțiile care au mai mulți cercetători valoroși, cu publicații prestigioase și capacitatea de a atrage fonduri externe, vor primi mai multe resurse de la stat.
