MEC a publicat seturile de itemi pentru elaborarea tezelor semestriale la liceu, sesiunea de vară

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță publicarea seturilor de itemi destinați tezelor semestriale pentru liceu, sesiunea de vară. Inițiativa face parte din procesul de debirocratizare a activităților didactice și are drept scop susținerea calității evaluării rezultatelor învățării prin utilizarea unor instrumente standardizate și eficiente.

Seturile de itemi au fost elaborate în baza curriculumului național și vizează disciplinele pentru care sunt organizate teze semestriale la ciclul liceal, pentru clasele a X-a și a XI-a, conform planurilor de învățământ în vigoare. La procesul de elaborare au participat 40 de experți în evaluare, profesori cu experiență și specialiști în domeniul curricular, fiind asigurate relevanța, validitatea și gradul corespunzător de complexitate al itemilor propuși.

În total, au fost elaborate peste 32 seturi de itemi, care includ aproximativ 3.200 de itemi de evaluare, acoperind 16 discipline școlare din ciclul liceal. Portofoliul de evaluare pentru tezele semestriale include modele de itemi, bareme de corectare și modele de structurare a tezelor corespunzător timpului regulamentar alocat – 90 min.

MEC a publicat seturile de itemi pentru elaborarea tezelor semestriale la liceu, sesiunea de vară