Cel puțin media 7 dacă vrei să-ți faci studiile superioare la Pedagogie. Ce reguli noi sunt pentru admiterea la universități
Începând cu sesiunea de admitere din anul 2026, candidații la studiile de licență în domeniul Științelor educației vor trebui să aibă o medie minimă de 7. Aceeași condiție va fi valabilă și pentru admiterea la master, la toate programele de studii. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, modificarea urmărește să crească nivelul de pregătire al viitorilor profesori și să consolideze prestigiul studiilor universitare.
Altă noutate se referă la planificarea locurilor bugetare la programele de studii la distanță, destinate persoanelor cu dizabilitate severă sau accentuată, care nu pot participa fizic la cursuri. Prin această măsură, MEC spune că își propune să ofere mai multe șanse tinerilor cu mobilitate redusă să urmeze o facultate în condiții adaptate nevoilor lor.
De asemenea, sunt modificări care privesc domeniile STEAM – Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică. La repartizarea locurilor bugetare pentru aceste programe, prioritate vor avea absolvenții profilului real. Scopul este creșterea numărului specialiștilor în domenii strategice și susținerea dezvoltării sectoarelor inovative și digitale.
Noile prevederi includ și mai multe facilități pentru anumite categorii de candidați:
# a fost majorat numărul locurilor cu destinație specială pentru tinerii din stânga Nistrului și municipiul Bender, care vor putea participa atât la concursul separat pentru aceste locuri, cât și la concursul general de admitere;
# tinerii din diaspora moldovenească vor beneficia în continuare de o cotă separată de admitere la universitățile din Republica Moldova; pe lângă aceasta, ei vor putea participa și la concursul general pentru locurile bugetare sau cu taxă, având mai multe oportunități de a accede la programele dorite;
# se instituie o cotă specială de locuri destinată candidaților de etnie romă; aceste locuri finanțate de la bugetul de stat vor fi repartizate candidaților care, deși au promovat concursul de admitere, au fost inițial clasificați pe locurile cu taxă conform mediei generale.
În ceea ce privește cetățenii Ucrainei și ai României care nu vor obține un loc bugetar, la fel ca și anii precedenți, aceștia vor achita aceeași taxă de studii ca și cetățenii Republicii Moldova.
Prevederile menționate mai sus se conțin în modificările la Regulamentul-cadru privind admiterea în învățământul superior pentru anul universitar 2026-2027.
Aici găsiți detalii privind data începerii sesiunii de admitere în 2026 și modalitatea aplicării la universitățile din Moldova.
